Unde, când, cum și de ce ar trebui să mă testez de BTS (boli cu transmitere sexuală)? Iată doar câteva dintre cel mai des întâlnite întrebări atunci când vine vorba de bolile cu transmitere sexuale. Și pentru că aproape în fiecare zi, o mare parte dintre aceste întrebări vin și de la cititorii noștri, iată câteva răspunsuri utile și în acest articol.
1Cum îmi dau seama că am BTS?
În majoritatea cazurilor, bolile cu transmitere sexuală nu prezintă simptome imediat după ce au fost contractate și, de asemenea, acestea nu sunt nici foarte severe. Efectele sunt cel mai mult vizibile în cazul femeilor, iar la început se manifestă prin iritații, prin senzații de mâncărime în zona intimă sau secreții vaginale abundente, care sunt însoțite adesea și de un miros neplăcut. Nedescoperit și netratat la timp, virusul se poate dezvolta, atacând uterul și trompele uterine și putând duce la infertilitate sau la apariția unor afecțiuni și mai grave, precum cancerul de col.
2Ce teste se fac pentru determinarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS)?
În primul rând, este esențial să mergi la doctor și să-i descrii simptomele apărute. În cadrul controlului, specialistul poate recomanda două tipuri de analize: analizele de sânge, necesare pentru diagnosticarea sifilisului, a hepatitei B, a herpesului şi a HIV-ului și analizele din secreții vaginale sau de col pentru depistarea unor infecții precum Chlamydia, HPV, Gonoree, vaginită sau Gonococ. Din punct de vedere clinic, simpla examinare vizuală este suficientă pentru diagnosticarea păduchilor sau a negilor genital.
3Cât de des ar trebui să mă testez pentru BTS?
Pentru că bolile cu transmitere sexuală sunt în multe cazuri greu de descoperit, este important să-ți faci un control periodic, consultând medicul ginecolog sau medicul urolog (în cazul bărbaților). Acest control ar trebui făcut mai ales dacă ai identificat simptomele despre care ți-am vorbit anterior sau dacă ți-ai schimbat des partenerul sexual. Medicul ginecoloc sau urolog te va îndruma să faci testele necesare de sânge sau urină, testele pentru Gonoree, Chlamydia sau HPV, trei dintre cele mai comune BTS.
4Cum mă pot trata de BTS?
După consultarea medicului specialist, efectuarea testelor recomandate și aflarea diagnosticului, vei primi tratamentul specific BTS-ului contractat. În majoritatea cazurilor, bolile cu transmitere sexuală pot fi tratate prin antibiotice sau prin intervenții chirurgicale, ca în cazul negilor genitali, iar dacă nu pot fi combătute, acestea trebuie ținute sub control, vorbind aici despre boli precum hepatita B, HIV, herpes.
5Cum aș putea să previn contaminarea cu BTS pe viitor?
Cea mai la îndemână metodă, fără de care nu se poate: practicarea sexului protejat! De asemenea, este indicat să reduci numărul de parteneri sexuali, dacă este cazul și, în același timp, să-ți întrebi partenerul dacă a avut sau are o asemenea boală, informație care ar trebui să vină și din partea ta. Mai mult, pentru a fi siguri că nu există niciun pericol, atât tu, cât și partenerul tău puteți merge la un control periodic, fără a ignora nici simptomele unor eventuale BTS.