Prima menstruație este un moment cheie pentru fiecare fată. Însă, aceasta declanșează și alte efecte și simptome neașteptate, despre care este bine să știi cât mai multe, ca să le poți înțelege cât mai bine! Menarha, așa cum se mai numește prima menstruație, apare, în medie, în jurul vârstei de 12 ani si jumătate. Nu există motive majore de îngrijorare dacă ea nu apare până la 16 ani, dar nu ar strica să mergi la medicul ginecolog pentru un control de specialitate ca să verifici că este totul în regulă.
Hormoni, ovulație, menstruație! Repetați!
Hormonii sunt eliberați de glanda pituitară din creier. Aceștia migrează apoi către ovare, acolo unde declanșează maturarea foliculilor, câte unul dintre aceștia fiind implicat în ovulația din cadrul fiecărui ciclu menstrual.
Începând de la pubertate, o dată la fiecare 4 săptămâni, un singur folicul ce conține un ovul se maturizează, declanșând ovulația. Ovulația este procesul prin care un ou maturat este eliberat din folicul la aproximativ 8-14 zile de la începutul ciclului menstrual.
Producția hormonilor estrogeni începe la nivel celular, în ovar. Mai apoi, și ovulul în sine produce hormoni. Estrogenul declanșează maturizarea țesutului endometrial, care se află pe peretele intern al uterului.
Apoi, ovulul migrează către cavitatea uterină, prin trompele uterine. După ovulație, oul poate fi fertilizat în următoarele 24 de ore, însă spermatozoizii rămân activi în corpul femeii până la 5 zile.
Foliculii care nu conțin ovule se transformă în corpuri galbene (formațiuni endocrine la nivelul ovarului). Corpul galben secretă progesteron, un alt tip de hormon. Acest hormon pregătește țesutul endometrial pentru implantarea și fertilizarea ovulului
Dacă nu are loc fertilizarea (întâlnirea dintre un ou fertil și un spermatozoid), producția de hormoni de la nivelul ovarelor descrește. Stratul superior al țesutului endometrial se desprinde, ca răspuns la nivelul scăzut al hormonilor și, astfel, se declanșează sângerarea (menstruația). În același timp, la nivelul ovarelor începe maturarea unui nou folicul, ca răspuns la hormonii secretați de glanda pituitară și întreg procesul o ia de la capăt.
Diferența dintre menstruație și ciclu menstrual
Iată doua noțiuni care sunt adesea confundate. Adesea, fetele spun că „le-a venit ciclul” atunci când au prima zi de sângerare. Însă, corect este să spunem „mi-a venit menstruația”, care este chiar sângerarea!
Așadar, menstruația se referă la zilele de sângerare din lună, iar ciclul menstrual este perioada dintre prima zi a unei menstruații și ultima zi dinaintea apariției menstruației următoare.
Ciclul menstrual durează, în general, 28 de zile, însă el poate fi și mai lung și mai scurt de atât, la fel cum poate fi regulat sau neregulat. De exemplu, în primul an de la venirea menstruației, ciclul menstrual poate dura între 21 și 45 de zile, iar acest fapt este considerat normal. Așa că nu te îngrijora dacă ciclul tău menstrual nu este regulat încă de la început.
Menstruația (sângerarea) durează între 3 și 7 zile sau, în cazuri rare, mai mult de atât. Menstruația neregulată sau care variază în intensitate nu reprezintă ceva anormal în primii ani.
Sfat smart! Folosește un calendar menstrual sau o aplicație de smartphone pentru a-ți monitoriza mai ușor ciclul menstrual. Îl poți folosi ca să îți notezi care a fost intensitatea sângerării sau alte simptome asociale: dureri de cap, crampe abdominale etc. În plus, el te ajută să răspunzi cu exactitate la întrebările medicului ginecolog.
Atenție! Nu există nicio metodă în care poți avea încredere 100% pentru a calcula perioada fertilă, așa că este important să ai mereu grijă să te protejezi împotriva unei sarcini nedorite!