Ți s-a întâmplat vreodată să te întrebi dacă metoda contraceptivă pe care o folosești te protejează eficient, chiar dacă faci tot posibilul să o utilizezi corect? Temerile privind instalarea unei sarcini nedorite sunt îndepărtate lună de lună odată cu venirea menstruația.
Toate femeile au auzit, totuși, de cazuri în care o cunoștință nu și-a dat seama imediat că a rămas însărcinată pentru că îi venise menstruația. Cum este posibil să ai menstruație și să fii însărcinată? Acest articol se referă la sângerarea care poate să apară în primul trimestru al unei sarcini.
Îți vine ciclul dacă ești însărcinată?
Din punct de vedere biologic, este imposibil să apară menstruația odată ce a fost instalată o sarcină, dar cu toate acestea, se întâmplă, uneori, ca unele femei să aibă anumite sângerări asemănătoare cu cele din timpul menstruației (sângerări de implantare), în primul trimestru de sarcină. Acestea prezintă însă alte caracteristici, în comparație cu sangerarea menstruala: au o culoare mai deschisă sau mai închisă decât de obicei, iar durata poate să fie mai scurtă.
Sângerarea în timpul sarcinii este un lucru uzual, care are loc, mai ales, în primul trimestru și nu reprezintă, în mod obligatoriu, un semnal de alarmă în ce privește evoluția sarcinii. Conform unui studiu realizat de Centru American pentru Sarcină, 25-30% dintre femeile însărcinate au astfel de sângerări care apar în perioada de început a sarcinii. Odată fecundat un ovul, acesta are nevoie de 6-12 zile pentru a se fixa pe pereții uterului, timp în care corpul unei femei nu știe dacă trebuie să mai producă hormonul progesteron, care are rol în oprirea menstruației. În aceste condiții, în funcție de momentul în care a fost implantat ovulul, corpul produce în continuare acest hormon, iar femeia poate avea în luna aceea o menstruație cu caracteristici modificate (mai ușoară) sau normală.
Este important să supraveghezi această sângerare lunară și să observi dacă ea suferă modificări pentru a ști cum trebuie să acționezi în viitor. Dacă, odată confirmată sarcina, sângerările continuă lunar, trebuie să menționezi acest lucru medicului ginecolog în cel mai scurt timp posibil. De reținut: sângerările pe timpul sarcinii nu sunt întotdeauna un motiv de îngrijorare, însă acest lucru poate fi confirmat NUMAI de medic.
Așa cum am văzut, apariția unei sângerări pe care o putem confunda cu menstruația nu este o garanție absolută a faptului că sarcina nu este prezentă – important este să observi dacă există modificări ale menstruației normale și să verifici cauza acestora cu medicul ginecolog.