La fel ca prima dragoste, primul contact sexual nu se uită niciodată. Îți imaginezi momentul cu mult înainte ca acesta să aibă loc, te întrebi de zeci de ori ce ar trebuie să faci, încerci să găsești răspunsurile sfătuindu-te cu prietenii care au trecut deja de acest pas și te străduiești să fie ceva cu adevărat memorabil. Emoțiile și stângăciile sunt inevitabile, dar și acestea fac parte din frumusețea momentului. Iar ca momentul să rămână unul frumos, ai nevoie de o metoda de protecție care să-ți înlăture grijile. Cel mai bun prieten: prezervativul. Chiar dacă aproape 1 din 3 cupluri care l-au folosit spun ca li s-a întâmplat cel puțin o dată ca acesta să se rupă sau să alunece în timpul sexului, prezervativul rămâne singurul care te poate proteja de bolile cu transmitere sexuală. De aceea, el este obligatoriu atât „prima dată”, cât și ori de câte ori ai un nou partener sau o nouă parteneră sexual/ă, indiferent de vârsta pe care o ai sau de cat de vastă este experiența ta sexuală!
Să ne cunoaștem mai bine: ce este prezervativul?
Prezervativul este o metodă de contracepție ce se utilizează în timpul actului sexual și care funcționează ca o barieră, având rolul de a împiedica spermatozoizii să ajungă în trompele uterine și, astfel, la ovul. Neavând loc întâlnirea dintre celula reproducătoare a bărbatului (spermatozoidul) și cea a femeii (ovulul), sarcina nu este posibilă.
Planul de bătaie: cum se folosește corect?
Prezervativul se folosește atunci când penisul este în erecție. Pentru o utilizare corectă și eficientă, prezervativul se rulează spre exterior.
Pasul 1. Se folosește încă de la începutul actului sexual, adică de la prima atingere a zonelor intime.
Pasul 2. Se strânge capătul închis al prezervativului pentru a se asigura că nu rămâne aer în interior. Ai grijă să lași liberă căciulița prezervativului – acolo se va strânge sperma, după ejaculare.
Pasul 3. Se așază prezervativul pe vârful penisului și se rulează în jos cu cealaltă mână.
Dacă prezervativul începe să ruleze înapoi în timpul sexului, el trebuie rulat la loc. Iar dacă iese/alunecă, trebuie să te asiguri că nu s-a scurs spermă în interiorul vaginului și, apoi, să-l schimbi cu unul nou.
Oooops: care sunt riscurile?
Cel mai mare risc este ca prezervativul să aibă un defect de fabricație și să se rupă în timpul contactului sexual sau sa fie folosit incorect, ceea ce, din nou, duce la ruperea sau la alunecarea lui.
În cazul în care s-a întâmplat unul dintre „accidentele” menționate mai sus, este foarte important de reținut că este de ajuns ca o picătură de spermă să ajungă în vagin, iar principala condiție pentru apariția sarcinii este îndeplinită. Nu contează dacă sexul a durat numai câteva secunde sau minute…important este ce s-a întâmplat în acest timp. Atunci când nu este folosit prezervativul sau când acesta eșuează, chiar și o penetrare de câteva secunde poate duce la o sarcină neplanificată, din cauza lichidului preejaculator care poate conține spermatozoizi activi și capabili să fecundeze ovulul femeii.
Majoritatea prezervativelor masculine sunt fabricate din latex. Dezavantajul lor este acela că ele se pot rupe mai ușor atunci când sunt folosite în combinație cu geluri lubrifiante ce conțin uleiuri. De asemenea, din cauza parabenilor sau a glicerinei din compoziția materialului, prezervativele din latex pot determina, în cazuri rare, alergii.
No panic: ce faci daca se sparge prezervativul?
Atunci când prezervativul alunecă sau re rupe, soluția pentru a evita o sarcină nedorită este utilizarea pilulei de a doua zi în maximum 72 de ore de la actul sexual neprotejat. În funcție de ora la care a fost administrată pilula, ea are următoarele rate de eficiență: de 99% în primele 24 de ore (este de preferat ca ea să fie administrată în acest interval), 85% între orele 25-48 și 58% în intervalul 49-72 de ore.
În concluzie, este ușor să stai deoparte de bolile cu transmitere sexuală sau de o sarcină nedorită dacă ești informat și mereu pregătit. Fii smart, folosește prezervativul!