Infecția cu HPV: cauze, simptome și prevenție

România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV.”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Când am vorbit despre bolile cu transmitere sexuală (BTS), am văzut că HPV este unul dintre cele mai frecvent intalnite virusuri cu transmitere sexuală. În acest articol vei afla tot ce trebuie să știi despre acest virus.

Ce este infecția cu HPV?

Infecția cu virusul papiloma uman (pe scurt HPV) este o infecție virală și sunt peste 150 de tipuri diferite de HPV. Aproape toate (80%) din persoanele active sexual se pot infecta cu un tip de virus HPV cel puțin o dată în viață. Persoanele cu un sistem imun sănătos dobândesc imunitatea într-un interval de aproximativ 2 ani.

Tipuri de leziuni date de HPV

De cele mai multe ori, infecția virală cu HPV duce la

  • apariția unor negi pe suprafața pielii: în zona gâtului, tălpilor, axilelor sau palmelor. Infecția de acest tip se poate lua prin atingere directă cu o persoană infectată sau prin obiecte contaminate. Nu sunt cancerigene.

Peste 40 de varietăți ale virusului pot infecta zona genitală.

  • unele determină apariția unor leziuni benigne: condiloame
  • altele sunt un factor de risc în apariția unor cancere (vulva, vagin, col uterin, penis, scrot ). 10% din femeile cu infecție cervicală persistentă vor dezvolta un cancer de col uterin. Acesta din urmă este singurul tip de cancer care poate fi depistat printr-un test de screening, cu mult timp înainte de apariția unei leziuni. Pentru restul, descoperirea se face într-un stadiu mai avansat.
  • Leziunile extragenitale (canal anal, de orofaringe: amigdale, baza limbii). 70% din cancerele de orofaringe sunt date de infecția cu HPV.

Virusurile care provoacă infecția cu HPV la nivelul organelor genitale pot fi de tip low-risk sau high-risk, adică nu sunt sau sunt un factor de risc în apariția unui cancer.

Low-risk – sunt cele care se manifestă la nivelul pielii, nu în interiorul organelor genitale, dar și împrejurul gurii. Sunt asociate frecvent cu cancerul de cavitate bucală.

High-risk – prezintă un risc crescut pentru apariția cancerului de col uterin, anus, penis și scrot.

4 din 10 cazuri de cancere determinate de HPV apar la bărbați.

Cauzele infecției cu HPV

  • Contact piele la piele,  de cele mai multe ori, atunci când există o leziune sau tăietură.
  • Prin contact sexual sau prin alte tipuri de contact cu pielea de la nivelul organelor genitale.
  • Te poți infecta și de la o persoană care nu prezintă simptome și care nu are o leziune vizibilă.
  • Un număr mare de parteneri sexuali – cu cât ai mai mulți parteneri sexuali, cu atât este mai mare riscul de a dezvolta infecția cu HPV;
  • Sistem imunitar slăbit – ești predispus la apariția infecției cu HPV;

Cum se manifestă infecția cu HPV

Majoritatea persoanelor care contractează virusul HPV nu prezintă simptome, iar infecția poate trece de la sine, fără să provoace probleme de sănătate. În unele cazuri, pot apărea leziuni la nivelul organelor genitale, precum în interiorul vaginului, la nivelul anusului, vulvei, cervixului, dar și penisului.

Din acest motiv, în cazul în care observi diferite modificari sau leziuni la nivelul organelor genitale, este important să te prezinți la medic. Astfel, detectezi din timp eventualele schimbări care pot fi un factor de risc pentru un cancer.

  • De cele mai multe ori, infecția cu HPV nu produce simptome sau alte probleme de sănătate.
  • Sistemul imunitar are capacitatea de a se lupta cu virusul înainte ca acesta să ducă la apariția simptomelor sau a leziunilor specifice.
  • Dacă virusul nu este eliminat, o persoană infectată poate rămâne purtator al acestui virus și în timp acesta poate să provoace probleme de sănătate serioase: vegetații veneriene genitale (condiloame) sau veruci la nivelul tractului respirator, precum și cancer.

Diagnosticarea infecției

Medicul poate diagnostica infecția cu HPV prin examinarea negilor sau verucilor. În cazul în care acestea nu sunt vizibile, îți poate recomanda o serie de investigații, teste ADN sau Testul Papanicolau. Testul Babeș-Papanicolau poate descoperi în faze incipiente modificările produse de infecția cu HPV, permițând medicului ginecolog să intervină terapeutic înainte ca această infecție să producă modificări celulare care să evolueze spre cancerul de col uterin.

Complicații care pot să apară

Simpla infecție cu virusul HPV nu determină apariția cancerului. Complicațiile sunt determinate de:

  • creșterea dimensiunilor verucilor sau infectarea acestora
  • asocierea altor infecții cu transmisibile sexual (hepatite tip B și C, sifilis, herpes, chlamydia, HIV)
  • existența unor probleme de apărare imunitară a gazdei

Cum previn infecția cu HPV

Cea mai bună metodă de prevenire a infecției cu HPV este vaccinarea anti-HPV. Din fericire, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV până la 18 ani. Dacă ai până în 18 ani și vrei să te vaccinezi, trebuie ca părinții tăi să facă o solicitare medicului de familie.

Dacă ai deja infecție cu un anumit tip de HPV, vaccinul nu va putea trata sau vindeca această infecție. Cu toate acestea, te protejează de o infecție viitoare cu o altă tulpină.

Alte măsuri pentru a reduce riscul de infectare

  • Fă sex protejat. Prezervativul nu te protejează în totalitate de virusul HPV, însă, reduce semnificativ șansele să-l contractezi.
  • Evită contactele sexuale dacă ai condiloame în zona genitală.
  • Limitează-ți numărul de parteneri.
  • Respectă măsurile de igienă obișnuită.
  • Mănâncă sănătos si dormi suficient pentru a avea un sistem imunitar puternic.
  • Fă-ți periodic testul Babeș-Papanicolau.

Cum tratezi infecția cu HPV

Nu există tratament specific pentru această infecție, motiv pentru care ea poate să reapară. Pentru eliminarea verucilor, se aplică tratament medicamentos sau, în unele cazuri, se îndepărtează chirurgical.

În concluzie, ai grijă să te protejezi și apelează la medic de la primele simptome care îți indică modificări în corpul tău.

 

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.