Pubertatea este acea perioadă confuză din viața oricărui adolescent în care au loc niște schimbări pe care acesta nu le înțelege de multe ori. Ți s-a întâmplat și ție să te uiți într-o zi în oglindă și să observi că ești mai înaltă decât erai în urmă cu câteva săptămâni? Iar la puțin timp să observi și că sânii ți-au crescut extrem de repede? Ulterior apar și alte schimbări: apariția părului în zone unde înainte nu creștea, precum și apariția primei menstruații.
Ce se întâmplă cu corpul tău?
Teoretic vorbind, pubertatea este perioada în care individul face trecerea de la copil la adult. Atât băieții, cât și fetele trec prin pubertate, cu mențiunea că fetele intră la pubertate și ating maturitatea cu mult mai devreme decât băieții. Așadar, ce provoacă toate aceste schimbări? Răspunsul este destul de simplu: hormonii. Hormonul feminin estrogen este cel care declanșează toate schimbările din corpul tău.
Cum cu toții suntem diferiți, fiecare se dezvoltă în ritmul lui, astfel că e greu să găsim două persoane care să treacă prin pubertate în același fel, fiecare se schimbă în ritmul propriu. Poate că unele dintre prietenele tale sunt deja mai înalte și te simți ca și cum ai rămas în urmă sau că sânii tăi nu sunt la fel de mari, dar asta nu înseamnă că trebuie să îți faci griji, nu înseamnă că nu vei crește și tu.
Există multe mituri nefondate despre diferite aspecte care definesc această perioadă a schimbărilor din viața adolescentelor. Mai jos dezbatem câteva dintre ele.
Mitul nr. 1: Pubertatea începe din momentul în care ai prima menstruație
Fals. Deși majoritatea cred că debutul pubertății este sinonim cu prima menstruație, aceasta începe cu mult mai devreme. Fetele încep să crească în înălțime în jurul vârstei de 9 ani, când capătă 17-18% din înălțimea de adult. Creșterea sânilor este de asemenea un semn al intrării la pubertate, dezvoltarea lor începând în jurul vâstei de 9 ani și continuând de-a lungul anilor. Alte fete pot observa, înainte de schimbările enumerate mai sus, apariția părului în zone unde nu era înainte, pe mâini, pe picioare și în zona pubiană. După aproximativ 2-3 ani de la apariția sânilor, poate să apară menstruația, de regulă în jurul vârstei de 12-13 ani, însă aceasta nu este o regulă, unora le poate veni mai devreme, altora mai târziu.
Mitul nr. 2: Menstruația trebuie să vină la fiecare 28 de zile
Fals. În primii ani de la prima menstruație, este posibil ca aceasta să nu apară în mod regulat, după același număr de zile. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă îți vine o dată la 29, 30 sau 35 de zile. Stilul de viață, regimul alimentar, greutatea, nivelul de stres, toate influențează perioada dintre menstruații.
Mitul nr. 3: Nu este bine să faci mișcare când ești la menstruație
Fals. Dimpotrivă. Exercițiile fizice sunt în fapt foarte benefice pentru a ameliora crampele menstruale. Mersul pe jos, înotul, yoga, pilates sau orice altă formă de mișcare nu doar că îți vor îmbunătăți starea de spirit, asta pentru că sportul te ajută să eliberezi serotonină, hormonul fericirii, dar te și ajută să ameliorezi durerile din această perioadă.
Mitul nr. 4: Coșurile apar pentru că tenul nu este curat
Fals. Nu numai fetelor, dar și băieților le apar coșuri, lucru care nu are nimic de-a face cu cât de curat este tenul, ci este cauzat de hormoni. În fapt este un rezultat al excesului de sebum din pori. De regulă, coșurile dispar după câteva zile, așa că nu ar trebui să te îngrijorezi foarte mult. Desigur, o igienă corectă a tenului nu trebuie exclusă, pentru că îl poți ajuta tenul să facă față mult mai ușor excesului de sebum, asta dacă alegi produsele potrivite.
Mitul nr. 5: Hormonii influențează și dezvoltarea emoțională
Adevărat. Nu doar maturizarea fizică este specifică pubertății, ci și cea emoțională. Este absolut normal să fii curioasă mai mult decât în mod normal de corpul tău, de felul în care reacționează la stimuli, dar și de sexualitate. Deși poate fi o perioadă instabilă, cu schimbări comportamentale, în care poate sunt zile în care vrei să fii singură și altele în care vrei să fii în centrul atenției, este vorba de acea etapă din viață în care te descoperi, când sunt definite trăsăturile de bază ale personalității tale.