Sexualitatea este un tărâm pe cât de atractiv cercetătorilor, pe atât de misterios în continuare. Există numeroase studii care ne surprind constant cu rezultatele aflate. Vă povestim și noi mai jos câteva dintre cele mai interesante lucruri legate de sex și sexualitate pe care probabil nu le știați.
- Lubrifiantul ajută la obținerea orgasmelor. Aproximativ 50% dintre femeile și bărbații care folosesc lubrifiant în dormitor chestionați în privința acestui aspect au afirmat că le este mult mai ușor să atingă orgasmul. Nu numai că penetrarea se face mult mai ușor, dar senzațiile din timpul actului sexual sunt mai intense. Rezultatele au fost publicate în urma unui studiu făcut de Centrul de Promovare a Sănătății Sexuale din cadrul Indiana University.
- Este considerat de unii specialiști al doilea cel mai des întâlnit tip de orgasm, anume orgasmul obținut prin stimularea sfârcurilor. Astfel de orgasme (nipplegasms, în engleză) pot fi obținute de femeile care sunt sensibile la atingere în această zonă. Stimularea sfârcurilor duce la eliberarea de oxitocină care provoacă contracțiile uterine și vaginale caracteristice orgasmului. De altfel, un RMN făcut pe creier în cadrul unui studiu realizat de Jurnalul de Medicină Sexuală a arătat că femeile obțin când le sunt stimulate sfârcurile același nivel de excitare ca atunci când le este stimulat vaginul. Conform Men’s Health, 29% din 123 femei chestionate au afirmat că au experimentat acest tip de orgasm.
- Că tot vorbim de orgasm, conform unor studii realizate de-a lungul vremii (sintetizate de Elisabeth Lloyd în cartea sa The Case of the Female Orgasm), doar 25% dintre femei au orgasm în urma sexului vaginal, iar 40% dintre ele au nevoie de stimulare clitoridiană pentru a atinge orgasmul. Acest lucru se datorează faptului că clitorisul este poziționat în afara vaginului, la intersecția dintre labiile mici, astfel că penetrarea nu asigură stimularea completă pentru ca femeile să atingă orgasmul.
- Când un bărbat ejaculează, sperma conține milioane de spermatozoizi. O linguriță de spermă conține între 300 și 500 de milioane de spermatozoizi. Ca idee, în două săptămâni, un singur bărbat produce suficienți spermatozoizi pentru a putea lăsa însărcinate toate femeile de pe planetă.
- Orgasmul clitoridian presupune între 3 și 16 contracții, care pot dura între 10 și 30 de secunde. Această mică parte din corpul feminin are cele mai multe terminații nervoase, în jur de 8000, aproape dublu față de terminațiile nervoase ale penisului, este format din 18 părți distincte, un amestec de țesut erectil, mușchi și nervi, iar singurul lui rol este acela de a aduce femeii plăcere. Ce mai e important de precizat e că nu există două clitorisuri la fel, acestea variază în formă și culoare de la femeie la femeie.
- Sexul este grozav dintr-o mulțime de motive, dar știați că orgasmul este un remediu excelent pentru a reduce durerile de cap și migrenele? Fie că e vorba de masturbare, sex oral sau sex cu penetrare, atâta timp cât se finalizează cu un orgasm, corpul va elibera o serie de substanțe chimice care acționează ca analgezice naturale împotriva durerilor de cap, spune expertul în sănătatea femeilor, Jennifer Wider.
- Se pare că una din trei femei suferă de post-sex blues, adică stări de melancolie, anxietate, iritabilitate sau depresie după sex, conform unul studiu realizat de International Journal of Sexual Health în 2011. În mod normal, majoritatea oamenilor experimentează o senzație de bine, de relaxare atât fizică, cât și psihică după ce fac sex. Dar se pare că 32.9% dintre femei simt exact opusul, iar cercetătorii cred că este un mecanism biologic, mai degrabă decât unul psihologic și nu au o cauză exactă pentru aceasta.