Sexul alungă stresul
Adevărat. În cadrul unui studiu, li s-a cerut subiecților să țină un jurnal despre activitate lor sexuală. Ei și-au măsurat tensiunea arterială după activități stresante, cum ar fi vorbitul în public. În urma comparării rezultatelor fiecărei persoane, s-a putut observa că cei care au făcut sex în mod regulat au făcut față stresului mai bine decât cei care nu au avut parte de sex prea des.
Este mai bine să faci sex în weekend
Fals. Potrivit cercetătorilor de la London School of Economics, joi este cea mai potrivită zi pentru a face sex. Acest lucru se explică prin faptul că joi se ajunge la un nivel maxim de stres în timpul săptămânii ceea ce înseamnă că hormonul stresului, cortizolul, atinge cote înalte. Iar cum în timpul orgasmului, organismul eliberează oxitocina, o seară intensă alături de partener poate fi remediul ideal.
Sexul stimulează inteligența
Adevărat. Potrivit unei cercetări realizate în cadrul Universității din Maryland, sexul periodic determină crearea de neuroni în hipocampus, acea parte a creierului responsabilă de formarea memoriei pe termen lung. Aici trebuie însă menționat faptul că cerceratrea include, deocamdată, testarea șoriceilor, așadar încă nu știm cu certitudine dacă aceste concluzii pot fi considerate adevărate și în cazul oamenilor.
Sexul arde mai multe calorii decât alergatul
Fals. Conform cercetătorilor de la Universitatea din Quebec din Canada, în funcție de sex, ardem următorul număr de calorii pe minut:
• Un bărbat care alergă pe bandă: 9.2 Kcal.
• Un bărbat în timpul sexului: 4.2 Kcal.
• O femeie care alergă pe bandă: 7.2 Kcal.
• O femeie în timpului sexului: 3.1 Kcal.