14 sfaturi medicale înainte să-ți începi viața sexuală

Ai așteptat până acum și vrei să-ți începi viața sexuală? Pe lângă informarea despre metodele de contracepție, te invităm să citești și cele 14 sfaturi medicale înainte să-ți începi viața sexuală.

1. Virginitatea înseamnă lucruri diferite pentru oameni

Să începem cu începutul. Ce înseamnă „virgin”? Conform DEX-ului, VIRGIN/VIRGINĂ înseamnă o persoană care nu a avut niciodată relații sexuale. Cu toate acestea, interpretarea termenului rămâne la latitudinea fiecărei persoane în parte. Pentru unii, a fi virgin înseamnă că nu ai avut niciun fel de sex cu penetrare – fie că este vaginal, anal sau chiar oral. Pentru alții, a fi virgin înseamnă că nu a avut loc întâlnirea cu penetrare dintre două organe sexuale.

Oricum l-ai defini, cel mai important lucru de reținut este că tu decizi când ești gata să faci sex și că ești confortabil cu această alegere. Și când vine acel moment, încearcă să nu te gândești la el ca „pierderea” sau „a dărui” ceva. De fapt, câștigi o experiență complet nouă. Este trecerea într-o nouă etapă de maturizare și de asumare a responsabilității față de propria persoană.

2. Când e momentul potrivit să-ți pierzi virginitatea

Este posibil să simți presiunea de a face sex mai devreme decât ești cu adevărat gata să faci. Nu există o vârstă standard pentru acest aspect. E în regulă să-ți începi viața sexuală în momentul în care te simți o persoană pregătită și nu la presiunea celor din jur sau a partenerului/partenerei. Mai important este ca în momentul în care iei această decizie, să înțelegi cum funcționează și evoluează organele sexuale ale persoanelor, care sunt implicațiile emoționale, dar și responsabilitățile care vin odată cu acest pas.

De la 15 ani, legea din România consideră că un tânăr își poate da consimțământul pentru un act sexual. De la 16 ani o fată poate merge neînsoțită de părinți la ginecolog. Tot de la 16 ani fetele pot lua pilula de a doua zi în cazul unui „accident” când sunt puse în fața riscului de a rămâne însărcinate. Până când împlinești 18 ani, părinții tăi trebuie să-și dea acordul ca tu să treci printr-o intervenție chirurgicală (inclusiv avort).

3. Poți oricând să te răzgândești

Dacă pur și simplu te răzgândești, nu ești confortabil cu ceea ce faci, poți să spui oricând „nu”. Partenerul tău/partenera ta nu are dreptul să te constrângă sau să te forțeze să faci sex — și invers. Și acest lucru nu se aplică numai pentru prima dată, ci este valabil pentru fiecare dată când faci sex.

Dacă partenerul tău/partenera ta spune nu, aceasta nu este o invitație pentru tine să întrebi în continuare. A cere cuiva să facă ceva din nou și din nou în speranța că va ceda este o formă de constrângere.

4. Dacă ai himen, nu înseamnă că se va rupe în timpul penetrării vaginale

Oh, himenul – subiectul legendei des auzite. Probabil ai auzit mitul conform căruia, dacă ai himen, acesta se va rupe în timpul penetrării vaginale. Însă, asta e doar un mit despre care poți citi mai multe chiar aici. Iar dacă vrei să înveți mai multe despre ce este himenul și care este rolul său, te invităm să citești acest articol.

5. Himenul tău nu are nimic de-a face cu statutul virginității tale

Himenul tău – ca degetul sau urechea – este doar o parte a corpului. El nu determină dacă o fată este sau nu virgină. Mai mult decât atât, știai că nu toată lumea se naște cu himen?

6.  Corpul tău nu se va schimba

Corpul tău nu se schimbă după ce faci sex pentru prima dată – sau a doua, sau a treia sau a cincizecea dată. Dacă totuși vrei să citești mai multe despre acest subiect, l-am detaliat în acest articol.

Cu toate acestea, vei experimenta anumite reacții fiziologice legate de excitația sexuală. Aceasta poate include:

  • Vulva umflată
  • Penis erect
  • Respirație rapidă
  • Transpirație
  • Piele înroșită
  • Creșterea frecvenței cardiace

Este bine să știi că aceste răspunsuri legate de excitare sunt doar temporare. Corpul tău nu se schimbă, ci doar răspunde la stimulul exterior.

În urma unui contact sexual, corpul tău va reveni încet la starea normală, dinainte de contact. Cu alte cuvinte, nimeni nu va știi că nu mai ești o persoană virgină. Singurul mod în care ar ști este să le spui tu. 🙂

7. Prima oară poate fi inconfortabilă, dar nu ar trebui să te doară

Este complet normal să te simți inconfortabil prima dată când faci sex. Penetrarea ar putea provoca disconfort. Din acest motiv, îți recomandăm să acorzi atenție preludiului.

În cazul în care actul sexual doare, ar putea fi din cauza lipsei de lubrifiere sau eventual, o afecțiune medicală, cum ar fi o infecție vaginală.

Nu încerca să-ți începi viața sexuală dacă ai o problemă: modificare a cantității, aspectului sau mirosului conținutului vaginal, simptome urinare sau alte probleme tranzitorii de sănătate.

Dacă ai dureri în timpul actului sexual, și acestea persistă în timp, este important să te prezinți la medic. Acesta îți poate evalua simptomele și îți poate oferi un tratament corespunzător, după stabilirea unui diagnostic, pentru a trata din timp orice afecțiune care produce disconfort.” spune specialistul Planifică Neprevăzutul, Elena Ucenic, medic primar obstetrică-ginecologie.

8. Nu ar trebui să sângerezi prea tare

Sângerările ușoare la primul contact sexual sunt normale. Nu ar trebui să-ți fie teamă că murdărești așternuturile de pat, pentru că, de obicei, la primul contact sexual sângerarea este ușoară. Ea poate apărea când himenul se rupe. Însă, sângerarea se oprește, de obicei, spontan sau prin compresiune locală. Foarte rar se poate întâmpla ca sângerarea să nu treacă spontan.

9. BTS se răspândesc prin orice fel de contact sexual

Sexul vaginal nu este singura modalitate prin care se răspândesc bolile cu transmitere sexuală. Așa cum spuneam și aici, pentru prevenirea BTS este important să folosești prezervativ, chiar de la primul contact sexual.

Totodată, în cazul fetelor, la fel de importantă este vaccinarea pentru prevenirea infectării cu HPV înainte de debutul vieții sexuale.

10. Sarcina poate să apară chiar dacă este prima dată

Sarcina este posibilă oricând există o penetrare vaginală cu un penis, chiar dacă este prima dată. Așadar, este important să te protejezi împotriva unei sarcini nedorite încă de când îți începi viața sexuală.

11. Urinează după fiecare contact sexual

E recomandat să urinezi după orice contact sexual pentru a preveni apariția unei infecții urinare. Având în vedere cât de aproape este uretra (deschizătura prin care iese urina) de vagin, bacterii rezultate în urma contactului sexual e posibil să ajungă în uretră și ulterior în vezică, cauzând o infecție urinară.

Chiar dacă acest lucru nu garantează 100% prevenirea unei infecții urinare (deoarece sunt mai mulți factori care contribuie la dezvoltarea ei), urinarea după sex nu are niciun efect negativ, deci mai bine o faci. Urinarea după sex are efect doar în prevenția unei infecții urinare, dar nu te ferește de o boală cu transmitere sexuală sau de o sarcină! Pentru protecția ta, folosește o metodă contraceptivă sigură și modernă.

12. Igiena

Simte-te bine și curat. O rutină de igienă personală folosind apa și un produs de curățare specific, sau un șervețel intim sunt ideale atât înainte, cât și după contactul sexual.

13. Atenție la alimente

Încearcă să nu consumi alimente cu miros neplăcut sau „grele” care pot provoca neplăceri digestive în timpul actului sexual.

14. Atenție la alcool

Un aspect important este legat de consumul de alcool. Așadar, nu consuma prea mult alcool care îți poate afecta discernământul și performanța sexuală.

Ține cont de aceste sfaturi medicale înainte să-ți începi viața sexuală, și nu uita să te protejezi. Astfel, te asiguri că toate contactele sexuale sunt #planificate și se desfășoară exact așa cum îți dorești.

În concluzie, sexul se învață, nimeni nu se naște învățat. Educația sexuală înseamnă și disponibilitatea de a învăța astfel încât sexul să nu fie o obligație sau o rutina de bifat.

_____
Sursă poză de copertă: Lookstudio, Freepik.com

 

Dacă ai vreo nelămurire, adresează-te medicului ginecolog Elena Ucenic. În cel mai scurt timp îți va răspunde.